sunt alimentata de MELODIE. nu trebuie sa sti care. eu stiu.
din acest motiv imi cer iertare anticipat. nu stiu ce scriu, si nici nu am o poza adiacenta postarii din aceasta seara.
povesti aleatorii.
aseara eram in sfera, dar am iesit. mi-am dat seama ca perfectiunea de acolo nu e ceea ce imi doresc. imperfectiunea e perfecta in felul ei imperfect de a fi.
era un lant. pornea dintr-un perete pe care un rau il facuse intr-un munte. era perfect vertical si nu avea decat o singura crapatura. din care pornea el. lantul.
incerca sa convinga musuroiul de langa sa il ajute sa scape. dupa ani de incercari si-a dat seama ca nu tragea in directia potrivita. s-a speriat la gandul ca va trebui sa intre prin perete, prin munte ca sa ajunga undeva. avea de ales intre a sta unde a stat toata viata si sa riste. a riscat. s-a strecurat prin perete, s-a ranit dar a fost liber. in munte e intuneric, dar simte ca are picioare. poate sa mearga spre nu stie inca unde. e umed si ii e frica dar are vointa. merge ceva timp, o simte in talpi. il ustura. vede un punct alb care il orbeste. isi da seama ca e crapatura din cealalta parte. lantul cu picioare iese om.
pe partea cealalta a muntelui era o cascada de flori. prima intentie a fost sa spuna ce frumos, dar era inecacios. e gol si ii e frig si polenul il gadila. un vultur zace alaturi si il priveste. gol si stingher cum e. zboara spre el si il prinde in gheare. il duce pe un camp. pe camp nu e nimic.
stau impreuna si povestesc, se imprietenesc. vulturul da din aripi si alunga polenul de pe corpul gol al omului, ce odata a fost lant.
privesc orizontul, e departe, dar vor acolo.
un miriapod se plimba.
